Poliţia brăileană, de veghe în „lanul” cu infractori – 5 iunie 2013

Politia braileanaPoliţiştii i-au depistat după comiterea faptei

● La data de 4 iunie a.c., poliţişti de siguranţă publică i-au depistat, pe Strada Transilvaniei, pe C. Ionuţ, de 23 de ani, C. M., de 17 ani, C. Ş., de 16 ani, D. Ionuţ, de 19 ani, toţi din comuna Şuţeşti, care se deplasau cu autoturismul, iar în habitaclul acestuia au fost găsite o şurubelniţă, două furtune şi recipienţi tip pet.
Aceştia au fost conduşi la sediul Poliţiei Municipiului unde, în urma cercetărilor, li s-a stabilit că, în acea noapte, au sustras patru litri de benzină din rezervorul unui autoturism parcat pe Strada Grigore Alexandrescu.
Prejudiciul este în valoare de 32 de lei.
În cauză a fost întocmit dosar penal, pentru săvîrşirea infracţiunii de furt calificat.
● La data de 4.06.2013, poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică, în timp ce efectuau serviciul de patrulare, l-au depistat, pe Strada G-ral Eremia Grigorescu, la intersecţia cu Strada Roşiorilor, pe brăileanul B. Georgian, de 25 de ani, care nu-şi justifica prezenţa în zonă.
Acesta a fost condus la sediul Poliţiei, unde poliţişti de investigaţii criminale au stabilit că tînărul, în aceeaşi noapte, a sustras, prin demontare, ornamentele din plastic de pe bara de protecţie spate şi sigla metalică cu inscripţia mărcii de pe o autoutilitară parcată în curtea interioară a blocului 3 B, situat pe Bulevardul Dorobanţilor.
Prejudiciul este de 300 de lei şi a fost recuperat integral.
Pe numele celui depistat a fost întocmit dosar penal pentru furt calificat, care va fi înaintat Parchetului de pe lîngă Judecătoria Brăila, cu propunere de începere a urmăririi penale.
În continuare, se efectuează cercetări cu acesta în stare de libertate, pentru probarea întregii activităţi infracţionale.

Dosar penal pentru distrugere din culpă

La data de 4 iunie a.c., poliţiştii Postului de Poliţie Comunal Viziru au fost sesizaţi de către reprezentantul unei societăţi comerciale de telefonie fixă şi cablu tv, cu privire la faptul că, în noaptea de 3 spre 4 iunie a.c., la ieşirea din comuna Viziru, a fost avariată reţeaua de fibră optică, prin secţionarea cablului.
Deplasată la faţa locului, echipa operativă a efectuat cercetări şi a stabilit că, în noaptea de 3 spre 4 iunie a.c., D. Constantin, de 20 de ani, din comuna Teişani, judeţul Prahova, muncitor al unei societăţi comerciale din municipiul Ploieşti, în timp ce efectua o excavaţie cu buldoexcavatorul pe acostamentul DE 584, pentru racordarea la reţeaua publică de apă potabilă a Spitalului Viziru, a secţionat cablul subteran de fibră optică.
În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvîrşirii infracţiunii de distrugere din culpă.

Cercetat penal pentru port fără drept de cuţit

La data de 5 iunie a.c., brăileanul P. Ionel, de 51 de ani, a sesizat, prin apelul de urgenţă 112, faptul că, la o staţie peco din municipiu, un bărbat adresa injurii angajaţilor.
Imediat după primirea sesizării, la faţa locului s-a deplasat o patrulă de poliţişti, care l-a identificat pe B. Paul, de 33 de ani, din municipiul Făgăraş, judeţul Braşov.
În urma controlului corporal sumar, asupra acestuia, în buzunarul pantalonului, a fost găsit un cuţit, cu lungimea totală de 18 cm.
Bărbatul a fost condus la sediul Poliţiei Municipiului Brăila şi i s-a întocmit dosar penal pentru port ilegal de cuţit.

Autorii furtului au fost identificaţi

Ieri dimineaţă, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Comunal Gropeni au fost sesizaţi de un brăilean, cu privire la faptul că, în noaptea anterioară, autori necunoscuţi au sustras de pe terasa unui bar din comună un scaun, în valoare de 100 de lei.
În temeiul sesizării, poliţiştii au demarat cercetările şi au stabilit că principalii suspecţi ai faptei se numesc D. Andrei, de 20 de ani, şi F. Petruş, de 19 ani, ambii din localitatea Gropeni.
Faţă de aceştia a fost întocmit dosar penal, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.
Prejudiciul a fost recuperat şi înapoiat societăţii păgubite.

Tinere depistate în timp ce acostau bărbaţi din rîndul participanţilor la trafic

La data de 4 iunie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului – Biroul Ordine Publică s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, pe DE 584, în dreptul aleii spre Staţiunea Lacu-Sărat, mai multe tinere intenţionau să acosteze persoane de sex bărbătesc, pentru a întreţine relaţii sexuale, în scopul obţinerii de foloase materiale.
Poliţiştii le-au identificat pe S. F., de 15 ani, din satul Cuza Vodă, comuna Stăncuţa, H. F., de 15 ani, din comuna Viziru, B. Mariana, de 32 de ani, din municipiul Brăila, S. L., de 16 ani, din municipiul Brăila, şi J. Andra, de 23 de ani, din comuna Viziru.
Acestea au fost conduse la sediul Poliţiei Municipiului, unde au fost sancţionate contravenţional, conform Legii 61/1991 (republicată), valoarea totală a amenzilor fiind de 2.750 de lei.

Paznicii au fost controlaţi de poliţişti

În noaptea de 4 spre 5 iunie a.c., poliţiştii de la Compartimentul Sisteme de Securitate din cadrul Biroului de Ordine Publică au desfăşurat activităţi specifice, pentru verificarea respectării reglementărilor Legii 333/2003, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, la societăţi comerciale asigurate cu pază proprie sau agenţi de pază, din cadrul societăţilor specializate de pază.
În acest sens, au fost efectuate controale la un număr de 27 societăţi comerciale, urmărindu-se, în special, modul de executare a serviciului de către personalul de pază, cunoaşterea de către acesta a consemnului general şi particular al postului.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate un număr de opt sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 500 de lei, conform legii amintite, pe numele agenţilor de pază sau paznicilor care au fost depistaţi dormind în timpul serviciului sau fiind sub influenţa alcoolului.

A refuzat să i recolteze probe biologice

La data de 5 iunie a.c., o patrulă din cadrul Poliţiei Municipiului, în timp ce îşi exercita atribuţiilor de serviciu pe Strada Celulozei, au oprit în trafic autoturismul condus de B. Lucian, de 48 de ani, din Brăila.
Deoarece acesta emana miros de alcool, poliţiştii i-au solicitat să se supună testării cu aparatul etilotest, dar acesta a refuzat.
A fost condus la Spitalul Judeţean Brăila, în vederea recoltării probelor biologice şi stabilirii gradului de alcoolemie, însă a refuzat şi acest lucru.
Împotriva lui a fost întocmit dosar penal, pentru refuzul de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat, conform O.U.G. 195/2002 (republicată).

Sancţiuni aplicate pentru abateri de la prevederile Codului Rutier

În ziua de 4 iunie 2013, lucrători din cadrul Serviciului şi Biroului Rutier au acţionat, pe arterele rutiere din municipiul şi judeţul Brăila, pentru constatarea de contravenţii şi prevenirea, respectiv, combaterea infracţiunilor rutiere.
Poliţiştii au constatat 72 de contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de 29.860 de lei, au ridicat, în vederea suspendării, două permise de conducere şi au retras două certificate de înmatriculare.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.