De la Vaca Kobe, la Vaca Pute!

Ați intrat vreodată într-un staul? Pute, măi, frate, de-ți ia nasul din loc! Mirosul călduț ți se insinuează în haine, în piele, peste tot. Rumegatul vacilor produce un sunet adormitor, iar din când în când, da, vacile elimină un aer puturos, însoțit de resturi mai lichide sau nu.

Dacă asta ar fi tot, demenții care cică ne conduc ar avea dreptate să ne reorientăm gastronomic.

Dar… există un DAR enorm, o virgulă de aur într-o frază esențială.

Vaca nu a venit singură în gospodăria umanității. Așa au apărut laptele, brânza, untul, smântâna, iaurtul. Să mai amintesc imensitatea produselor alimentare, a mâncărilor ce derivă din ceea ce vaca ne face cadou pe mese? V-aș jigni inteligența.

Înainte de a se inventa alte mijloace de cărăușie și în lipsa unui cal, vaca a ajutat familia la muncile câmpului, dar și la mișcarea dintr-un loc în altul.

După sacrificarea vacii, pielea sa ne-a apărat de intemperii, iar canea sa ne-a bucurat papila gustativă.

Ei, da, vaca pute, polueeeaaază (!?), dar merită să existe, atâta timp cât vom exista și noi, umanitatea, să continue să ne dea de toate.

Dacă am ajuns să ne luptăm pentru existența vacii în viața noastră, e clar, cineva, acolo, undeva, e dement și-ar trebui cazat la balamuc!

Paul IOAN