De ce, bă, de ce să dăm cu var?

Guvernul toxic Ciucă mai vrea, încă o dată, să ne buzunărească. Nu imediat, ci de la 1 ianuarie 2023. Foamea de bani a acestor impostori nu mai are sfârșit

Cu un Parlament fără o Opoziție viabilă, USR și AUR doar mormăind, uneori, slabe contre anti, Coaliția Împotriva Românilor țopăie fericită, pe ritmuri de ceardașuri autohtone, sugându-ne, zi de zi, vlaga puțină de care mai dispunem, ca Nație și ca oameni, cândva liberi, cândva cetățeni, cu drepturi și obligații constituționale.

Dictatura Haosului ne guvernează până și resiprația, ne intră pe sub ușă, ni se insinuează în creiere, ne bate obrazul, atunci când încercăm rare opoziții stradale.

O simțim, cel mai ades, când stă cu mâna întinsă, a cerșeală, și ne vrăjește cu vorbe potrivite: “- N-avem bani de pensii, de salarii, trebuie să ne înțelegeți, când vom avea, o veți duce și Voi mai bine!

O simțim, însă, la fel de des, când, lăsând deoparte plușul vorbei mieroase, se năpustește asupra buzunarelor contribuabililor cu tancul fiscal, o armă parșivă, imposibil de ocolit.

La colțul dintre anii 2022 și 2023 ne așteaptă un nou lotru, cu pistolul deja îndreptat spre pieptul românului sărăcit. El ne cere, asemeni soldatului sovietic al anilor ulteriori câștigării ultimului război mondial, “Davai bani, davai tot ce ai”, asemănarea nefiind, deloc, forțată, pentru că nici unuia, nici celuilalt, nu-i trebuie să explice de ce cere, deoarece ambii se află pe partea bună a Kalașnikovului, cea cu trăgaciul, fie el armă reală sau lege!

Majorarea, cu 50 la sută, de la 1 ianuarie 2023, a taxelor locale este, da, o nouă spoliere a românilor. Nu are nevoie de explicații logice, nu are nevoie de nimic.

Țugulanul tace și plătește! Așa a făcut până acum, de ce s-ar întâmpla altfel de această dată? El va reduce din cheltuielile la mâncare sau medicamente – și va plăti!

Misiune îndeplinită!

Paul IOAN

Guvernul României, „asediat” mâine, de poporul nemulțumit!

Cu greu și cam târziu, că așa suntem noi, românii, mai delăsători, se conturează un pol al opoziției stradale. Mâine, duminică, 2 octombrie, cu începere de la ora 14,00, în două piețe din București, Universității și Victoriei, vor avea loc mitinguri antiguvernamentale, la care sunt așteptați să participe toți cei care sunt nemulțumiți de haosul din țară.

Organizatorii declară că aceste două mișcări de stradă (care se vor reuni, ulterior, în Piața Victoriei), nu vor avea caracter politic, adică nu se vor promova partide politice, astfel încât ele să fie ca o voce unită a poporului.

Există, după câte am înțeles, și revendicări scrise și deja trimise guvernoșilor, ca să nu spună că n-au știut. Desigur, mâine nu va fi nimeni important prin sediul guvernului, dar nu prea mai contează.

Nu poate nimeni să intuiască numărul participanților, cifrele mergând de la câteva mii, la câteva sute de mii (!!). Atât optimiștii, cât și pesimiștii sunt de acord, însă, cu faptul că e bine că există un început, de la care să se poată măsura gradul de nemulțumire al populației, în ceea ce privește proasta gestionare a treburilor țării.

Întrebarea (una dintre ele) care se pune ar fi următoarea: bun, speriați de tumultul popular (pentru că ăștia numai de frică mai știu!), guvernul transpiratului Ciucă își dă demisia?! Configurația politică din Parlament, cu un PSD ancorat la guvernare de ochii lumii, cu un PNL supus Președintelui și oricui altcuiva, nu poate da un altfel de guvern, mai viabil și mai aplecat spre nevoile țării.

Ei, mai sunt ceva mai mult de 24 de ore și vom vedea, concret, ce se va întâmpla.

Vorba ceea: răbdare și tutun.

Paul IOAN

Sub umbrela declarațiilor, mai apărați ca scutul de la Deveselu?

Că sunt sau nu legale, referendumurile din Estul Ucrainei, din teritoriul denumit, generic, Donbas, au avut loc. Chiar dacă, înainte de organizarea și desfășurarea lor, occidentalii și-au dat ochii peste cap și au mârâit jilav spre Kremlin, că aia, că ailaltă, n-a contat deloc, probabil că Putin era ocupat să-și amelioreze durerile unui cancer presupus.

Rezultatele, previzibile, de-altfel, au arătat că rușii erau convinși de faptul că populația vrea la patria mumă. Treaba lor. Eu mă uit doar peste Prut, și mă doare inima că basarabenii au fost înstrăinați de România, au fost rusificați, rupți de tradiții, de neam, de țară.

În timp ce mârâiturile mârâitorilor de pe margine au revenit în spațiul așa-zis public, conducerea Federației Rusiei, prin Vladimir Putin, le-a tocit colții, spunând: “Aș vrea să-i reamintesc Occidentului că țara noastră are și diverse mijloace de distrugere, iar pentru unele componente, ele sunt chiar mai moderne decât cele ale țărilor membre NATO. Și dacă integritatea teritorială a țării noastre este amenințată, cu siguranță vom folosi toate mijloacele pe care le avem la dispoziție pentru a proteja Rusia și poporul nostru. Nu este o cacealma!”

Printre cei mai lucizi oameni politici actuali pe care i-a avut Europa, fostul cancelar german Angela Merkel, consideră că declarațiile președintelui Vladimir Putin despre intenția de a proteja integritatea teritorială și suveranitatea Rusiei cu toate mijloacele disponibile nu sunt o cacealma. Zice aceasta, din auf, în ziarul Suddeutsche Zeitung, că: “Trebuie să-i luați cuvintele în serios. A nu le respinge ca fiind o cacealma și a le lua în serios nu reprezintă nicidecum un semn de slăbiciune, ci un semn de înțelepciune politică. Aceasta ajută la păstrarea spațiului de manevră sau, la fel de important, chiar la dezvoltarea unuia nou”.

Ulterior, Washingtonul a început să se teamă că Moscova va folosi armele nucleare. Serviciile de informații americane studiază de zor toate informațiile relevante care vin de la sateliți și aeronavele de cercetare. Aha, poate de aceea serviciile n-au fost atente la sabotajul produs zilele astea la Nordstreamuri.

În ceea ce ne privește, noi, românii, putem sta liniștiți. Ne aflăm, geografic, prea aproape de Noua Rusie, așa că bombardeaua atomică le-ar umple nasurile cu atomi și celor de pe acolo. Generalissiimul Ciucă nu va avea ocazia să-și arate talentele de necontestat… la asudat.

Paul IOAN